HALĂ DE DEPOZITARE CEREALE & GARAJ UTILAJE AGRICOLE

Studiu de caz pe scurt – Altinum Mirox – Hală Depozit Cereale & Garaj Utilaje Agricole – 833 mp

Altinum Mirox, a fost fondat în 1992, având ca domeniu principal de activitate cultivarea de cereale. Achiziționând utilaje din ce în ce mai performante înseamnă investiție serioasă, astfel nevoia de a proteja și conserva a devenit importantă, construirea unei hale agricole multifuncționale devenind o necesitate. Frisomat a proiectat, produs, livrat și construit o hală metalică agricolă multifuncțională (garaj utilaje agricole, depozit cereale) cu o suprafață de 833 mp (lățime 17 m, lungime 49 m, înălțime 2+5m la streașină) în localitatea Oltina, Județul Constanța.

Cine este beneficiarul depozitului de cereale multifuncțional?

Compania Altinum Mirox fost fondată în 1994. Fiind o inițiativă locală, de aici și denumirea: Oltina pe vremuri se numea Altinum. La început mica asociație agricolă de tip familial (10 familii), lucra cu un singur tractor de 65 de cai putere suprafața de 300 de hectare de teren arabil. Cu 26 de ani mai târziu, are în exploatare peste 1.370 ha de teren pe care cultivă grâu (500 ha), floarea-soarelui (330 ha), orz (150 ha), rapiță (100 ha), lucernă (20 ha), ovăz (20 ha), porumb (250 ha). Producția depinde de rotația culturilor, diferitele tehnologii aplicate, însă și de condițiile meteorologice. Pentru a crește productivitatea exploatației agricole Altinum Mirox a investit și în tehnică agricolă: 8+ tractoare de mare capacitate (inclusiv 1 de 350 de cai), semănători, două combine etc.

Care au fost cele mai mari provocări în dezvoltarea companiei?

Investițiile în agricultură sunt expuse constant la condițiile meteorologice. Astfel seceta din 2004 a afectat cultura de grâu a companiei. De regulă într-o exploatație agricolă, din totalul costurilor la culturile vegetale, 50% reprezintă îngrășăminte și 25% motorina, mai sunt de plătit creditele, mentenanța la utilajele agricole, arenda și desigur angajații. Astfel obținând o producție satisfăcătoare se poate gândi fermierul și la investiții pentru a proteja atât utilajele, cât și recolta: hale agricole multifuncționale (garaj utilaje și depozit de cereale).

De ce a fost nevoie de o hală de depozitare cereale multifuncțională?

“Am făcut eforturi mari să investesc în echipamente și utilaje agricole, nu pot să las să ruginească afară, să putrezească anvelopele, semănătoarele au multe furtune care se distrug dacă lași afară. Clar, trebuie protejate, să fie la adăpost. Iar dacă am decis să fac un garaj de utilaje, am zis să fac multifuncțională. Hala fiind construită pe un soclu de beton (2 m) și cu pardoseală betonată, pot să depozitez și cerealele.“ a declarat Domnul Gheorghe Chirciu

interior usa culisanta depozit cereale constanta frisomat

Care a fost soluția tehnică oferită de Frisomat?

Hala de garaj utilaje agricole & depozit de cereale cu suprafața de 833 mp, a fost proiectată și construită având în vedere mai multe criterii și cerințe importante:

  1. Înălțime de cel puțin 7 m la strașină, pentru a putea permite gararea combinelor și bascularea cerealelor din camioane (2 m soclu de beton + 5 m hală metalică)
  2. Uși de acces mari (Ușă culisantă de 5 m x 5 m)
  3. Luminatoare pentru a asigura lumina naturală

Frisomat România a proiectat, produs, livrat și construit hala agricolă multifuncțională, integrând 2 uși culisante, luminatoare.

“Știam de Frisomat de ceva timp, însă oferta de la târgul AgriPlanta Fundulea m-a făcut să iau decizia. Firma este printre cele mai bune, sunt serioși, de calitate. Am înțeles că au fost ceva probleme cu tabla adusă, Frisomat m-a atenționat, l-au schimbat. Alte firme ar fi dat vina pe mine, că am depozitat inpropriu. Mă bucur că am ales Frisomat!“ a adăugat Gheorghe Chirciu.

Ce recomandă Domnul Gheroghe Chirciu altor fermieri care se gândesc să investească într-un spațiu multifuncțional (depozit cereale, garaj utilaje)?

“Lucrez de ani de zile în agricultură, am lucrat cu mai mulți furnizori, cu mici excepții, cu toți am avut probleme. Nu și cu Frisomat. Sunt serioși și de calitate. La un preț corect. Altor fermieri recomand să fie atenți la ofertele Frisomat, sunt rare iar dacă aud de așa ceva să nu stea pe gânduri, chiar merită.“ recomandă Gheorghe Chirciu.

Experiența cu Frisomat într-un singur cuvânt sau frază?

“Mă bucur că am lucrat cu Frisomat. Toți cei care au văzut hala au rămas impresionați. Am făcut treabă bună, de durată, de calitate. Am făcut o investiție pentru viitor!“ a concluzionat  Gheorghe Chirciu.

DETALIILE PROIECTULUI

Categorii:
Client: Altinum Mirox
Locație : Oltenita, Constanta
Suprafață : 833 mp

Doriți să construiți un DEPOZIT DE CEREALE & GARAJ UTILAJE?