DEPOZIT DE ELECTROCASNICE DE CLASA A
Rombiz are o experiență vastă în domeniul electrocasnicelor comercializând o gamă variată de produse, de la telefoane, tablete și laptopuri, la televizoare, mașini de spălat sau combine frigorifice. Produsele comercializate sunt depozitate în hale metalice.
Pe lângă activitatea de vânzare de electrocasnice, oferă spre închiriere și 7 spații de depozitare, inclusiv zonă de birouri. Frisomat a construit de-a lungul anilor pentru Rombiz 7 hale metalice destinate depozitarii și închirierii. Ultima hală construită in Buftea, Județul Ilfov are o deschidere de 22m și o lungime de 65m, având o înălțime de 6m la streașina. Fiecare unitate de închiriere este realizată prin cuplarea a două hale metalice. Astfel suprafața unei hale de depozitare este de 3.200 de mp, 2850 de mp spațiu de depozitare și 550 de mp zona de birouri realizat prin integrarea unui mezanin.
HALĂ DE DEPOZITARE TERMOIZOLATĂ
Halele de depozitare sunt construite pe structură metalică, fiind termoizolată cu vată minerală de 80mm. Pardoseala industrială este elicopterizată cu rezistență mare la încărcări mari și sunt pretabile pentru activități logistice de depozitare sau producție. Spațiile industriale beneficiază de toate utilitățile apă, canalizare, racord la curent electric 220V/380V, gaze naturale, internet, beneficiază de pază, platformă betonată, acces TIR.
Halele de depozitare construite de Frisomat sunt atractive și datorită detaliilor de finisare disponibile pentru acestea. Astfel, luminatoarele de acoperiș din hale oferă lumina necesara pentru angajați și economie de energie electrică. In plus, ușile secționale mari incorporate, permit camioanelor să descarce și încarce cu ușurință și rapiditate materialele sau orice produse. Toate acestea înseamna un mediu de lucru confortabil și foarte eficient.