HALĂ DE DEPOZITARE CARTOFI - BIOFARM - 3.552 mp
Interviu cu Becsek László - Administrator

Cum s-a născut și unde a ajuns BIOFARM?

De când mă știu sunt prieten cu natura.

Am terminat liceul cu profil pe agricultură și Universitatea de Agronomie. După terminarea studiilor, am început activitatea profesională la STAȚIUNEA DE CERCETARE – DEZVOLTARE PENTRU CARTOF, TÂRGU SECUIESC, unde am finalizat și doctoratul. După revoluție, bunica a primit înapoi 50 ari de pământ, pe care când eram in anul 3 de facultate am început să cultivăm cartofi și varză, era o suprafață mică. Când am finalizat universitatea, am început să extindem (arendă) suprafața cultivată. Încetul cu încetul am crescut suprafața de la 50 de ari la 1 ha 60 de ari, 7 ha si 50 de ari, 25 ha, 47 ha, 167 ha. După ce a început desființarea CAP-ului local, am ajuns să lucrăm peste 400 de ha de teren, iar când CAP-ul s-a desființat complet și oamenii au primit pământurile înapoi am ajuns să cultivăm aproape 1.000 de ha.

În paralel cu extinderea culturilor de cartofi și legume pe suprafețe din ce in ce mai mari, am considerat necesar să ne echipăm și cu utilaje din ce in ce mai performante. Astfel, o data cu creșterea producției/ha, a fost nevoie să cresc capacitatea de depozitare. Așa am ajuns să cumpăr spațiul actual unde sunt depozitele de cereale și legume. Mi-am dat seama ca piața se schimba, am avut curajul să visez să vând cartofi către supermarketuri. Aveam nevoie de ambalare, astfel am achiziționat utilajele necesare. De atunci constant ne modernizam și adăugam capacitate de depozitare, ajungând acum la posibilitatea să depozităm peste 10.000 de tone/cartofi în depozitele de cartofi existente și construite îmrepună cu Frisomat. În momentul acesta putem ambala zilnic aproximativ 120 de tone de cartofi, colaborând cu 6 rețele de magazine mari din România.

Acum avem capacitatea de a depozita 17.000 de tone de cereale și cartofi. Pentru moment ne oprim din investiții în infrastructura/depozitare, ne concentram să optimizăm ceea ce avem.

Acesta a fost trecutul și prezentul. Ce ați dori sa aducă viitorul pentru Biofarm?

În viitor aș dori să asigur posibilitatea de procesare a cartofilor. Îmi doresc asta deoarece în anii ca 2018, când avem producție de cartofi de bună calitate, însă datorită secetei (pământ tare), ajungem să avem un procent variabil de cartofi care se „rănesc” în timpul recoltării. Ajungem să avem cartofi cu care nu avem ce să facem, Supermarket-urile refuzând cartofii doar pe bază de aspect. De exemplu marca de cartofi Grădina din Ardeal (brand propriu), cele 3 variante (fiert, prăjit și salată) beneficiază de un control și mai riguros. De aceea aș dori să găsesc o soluție de a procesa cartofii. Este păcat că acum din cartofii de calitate, refuzați doar din cauza aspectului, nu pot face nimic. Asta aș dori să schimb in viitor.

Când vă gândiți la Biofarm, ce vă face să vă treziți în fiecare dimineață devreme și până seara târziu să vă preocupe dezvoltarea companiei?

Adevărul este că în 24 de ore, nu cred că există un minut în care să nu mă gândesc la Biofarm. Trăiește în mine. Biofarm m-a ajutat sa trec cu bine și peste momentele mai grele din viața mea. Reprezintă un scop în viață, văzând cum crește, îți dă energie să mergi mai departe. Consider că este o realizare personală, de care sunt mândru.

Când ați hotărât să creșteți capacitatea de depozitare cartofi, presupun ca ați discutat cu mai mulți constructori de hale metalice. Ce anume v-a făcut să alegeți Frisomat?

Da, am avut discuții cu 3 companii, printre care și Frisomat. Cred că ceea ce m-a convins, au fost oamenii. Prima dată am luat contact cu Frisomat la târgul de la AgriPlanta/Fundulea 2016 sau 2017. Discutând cu reprezentanții comerciali, mi-am dat seama că știu despre ce vorbesc și ce este important pentru mine. Cunoșteau domeniul, nu se comparau cu cei care construiesc doar hale industriale. Îmi ofereau încrederea că știu domeniul meu și că voi primi o soluție potrivită. Așa s-a și întâmplat, de atunci până acum în cadrul discuțiilor au dat dovadă de flexibilitate, niciodată nu am primit un refuz. FRISOMAT fiind și proiectant, producător și constructor, a reușit să găsească soluții la propunerile/cerințele mele. În plus, au avut o viteză de reacție foarte mare. Acum, văzând și echipele de montaj care au lucrat la halele construite, am înțeles că știu ce fac, se lucra în liniște și fără întreruperi. Toți cei care au trecut prin curtea mea au fost surprinși cât de bine organizate sunt echipele FRISOMAT. Apreciez asta cu atât mai mult cu cât constat că în zilele noastre, sunt mulți care doar promit, însă sunt puțini care își respectă promisiunea. Frisomat nu m-a dezamăgit.

Acum că aveți depozitele de cartofi finalizate, ce apreciați cel mai mult la halele metalice Frisomat?

În acest moment pot să spun că, tot ceea ce mi-am dorit s-a îndeplinit. Am avut mai multe cerințe de la Frisomat: sa îmi construiască depozite practice, optimizate la nivel de compartimentări (celule și căi de acces), termoizolate corespunzător, poziționate și dimensionate conform cerințelor mele și cu posibilitatea de integrare a echipamentelor de răcire și încălzire. Am primit ceea ce am dorit. Acum avem un flux de lucru ideal. De la recepție, până la depozitare, sortare, ambalare și încărcare. Unul dintre obiectivele mele era să am posibilitatea de a-mi desfășura activitatea indiferent de vremea de afară (fie că plouă sau ninge), având halele noi, pot să fac asta fără probleme. Iar datorită dimensionării și compartimentării interioare, acum pot să evit expunerea cartofilor direct la temperatura din exterior (de la 30-50 C /celulă, la temperatura din exterior de +200 C sau – 200 C), acum ajung într-un spațiu intermediar, cu temperatură controlată. Astfel evit multe probleme și chiar reușesc să fac și economii.

S-a finalizat hala dvs., care este mesajul dvs. pentru Frisomat?

Să facă tot posibilul să își mențină angajații bine pregătiți. Este esențial. La fel, recomand să se concentreze pe un număr optim de proiecte. Dacă termină cu bine fiecare proiect început, cu siguranță că beneficiarul îi va recomanda. Așa a fost la mine, astfel au recomandarea mea. Pe scurt recomand să își mențină calitatea prin oameni și proiecte bine făcute, astfel pot fi sigur că și în viitor vom colabora.

DETALIILE PROIECTULUI

Categorii:
Client: Biofarm
Locație : Târgu Secuiesc, Jud. Covasna
Suprafață : 3.552 mp

Doriți să construiți un DEPOZIT DE CARTOFI & LEGUME?